Prima faza este fireasca in orice organizatie, divergentele de opinie, conflictele, lupta pentru putere fiind fenomene normale, chiar necesare, in anumite conditii, pentru progresul organizatiei. O parte dintre acestea se rezolva de la sine, o alta parte insadegenereaza in mobbing.

Faza a doua se caracterizeaza prin instalarea treptata a mobbing-ului: putin câte putin, echilibrul psihic al victimei este afectat, increderea in sine, destructurata, apar simptomele stresului, angoasa se insinueaza. Cu cât numarul agresiunilor la care este supusa o persoana este mai mare – chiar daca acestea nu vin din partea aceleiasi persoane, ci a mai multora -, cu atât mobbing-ul va fi mai puternic.

Faza a treia presupune necesitatea interventiei conducerii organizatiei, care, din pacate, de cele mai multe ori fie ca nu are loc, conflictele fiind lasate sa mocneasca, iar persoanele agresate nefiind aparate, fie ca se produce mult prea târziu, când situatia nu mai poate fi controlata. De obicei, conducerea porneste cu ideea preconceputa asupra vinovatiei victimei, iar daca intre victima si conducere intervin relatii oficiale, victima apare in calitate de acuzat. Uneori, mobbing-ul poate deveni un caz juridic, situatie in care posibilitatile victimei de a se apara scad si mai mult.

Faza a patra este cea mai dura, caracterizându-se prin stigmatizare, izolare sociala sau, pur si simplu, prin inlaturarea victimei de la locul de munca, fapt care diminueazaconsiderabilsansele acesteia de a se incadra in alte organizatii, in alte locuri de munca.