Violenta domestica consta intr-o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic, agresivitate verbala si psihologica, sexuala si economica, pe care un partener le manifesta asupra celuilalt in cadrul oficializat al familiei sau in relatia de convietuire in acelasi spatiu.

Intr-un sens mai larg, violenta domestica este perceputa ca o amenintare sau producere a unei rani fizice, in trecutul sau in prezentul convietuirii cu partenerul. Atacul fizic sau sexual poate fi acompaniat de intimidari si abuzuri verbale; distrugerea unor bunuri personale ale victimei; izolarea ei fortata fata de prieteni, de restul familiei si de alte persoane care ar putea constitui un potential ajutor pentru victima; amenintari la adresa unor persoane semnificative pentru victima, incluzand aici si copiii; crearea unei atmosfere de amenintari si teroare in jurul victimei; controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrana, mijloace de transport, telefon si alte surse de protectie sau ingrijire de care ar putea beneficia.

Termenul de violenta provine din latinescul vis care inseamna forta, deci utilizarea fortei pentru a demonstra superioritatea. Specialistii sunt de parere ca violenta in cadrul familiei nu include doar violenta fizica (omor, vatamare, lovire) ci si violenta sexuala (violul marital), violenta psihologica (santaj, denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare), violenta verbala (insulta, amenintare) si cea economica (privarea femeii de mijloace si bunuri vitale).

Violenta domestica este definita in termeni legislativi ca fiind orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material ” ( Legea. 217/2003 ). Violenta in familie este o infractiune, prevazuta si sanctionata ca atare de Codul penal roman incepand cu anul 2000 (Legea 197/2000).

Violenta in familie poate avea consecinte grave asupra persoanelor, copii sau adulti, atat pe plan fizic, cat si pe plan emotional. De obicei, efectele abuzurilor se fac resimtite o lunga perioada de timp dupa savarsirea lor si influenteaza viata si comportamentul adultilor sau copiilor.

De cele mai multe ori, in forma primara, abuzul in familie este acceptat si pus pe seama oboselii partenerului, stresului si este considerat doar o scapare care cu siguranta va trece. Apoi, o data cu inmultirea actelor abuzive acceptarea se face din mai multe motive: de cele mai multe ori victima doreste sa evite rusinea de a le face publice, ii este teama de partener de care se simte dependenta sau doreste sa-l apere pe agresor de pedeapsa legii. Exista si tendinta de a ramane cu sotul doar de dragul copiilor, din perceptia gresita ca un copil trebuie sa creasca cu cei doi parinti, nu doar cu unul.

Copiii pot fi victime directe, atunci cand sunt loviti, abuzati emotional direct de catre unul dintre parinti sau rude sau victime indirecte, atunci cand asista la scene de abuz asupra altor membrii ai familiei.

Cresterea intr-un mediu abuziv poate avea efecte traumatizante pentru copil, si poate constitui o reala piedica in calea dezvoltarii normale si armonioase a acestuia. Neincrederea in sine, teama, timiditatea, agresivitatea, furia, lipsa concentrarii atentiei, minciuna, scaderea randamentului scolar sunt toate urmari ale traumelor suferite. Depasirea acestor greutati se poate face uneori, in cazuri grave, doar prin scoaterea copilului din mediul abuziv si prin metode terapeutice de tratament.

Modelul tatalui poate fi asimilat de copii. Avand exemplul direct, acestia pot deveni violenti la randul lor, atat in copilarie, cat si mai tarziu, in viata de adult. De asemenea, imaginea tatalui poate constitui un model si pentru fete care sunt predispuse spre alegerea unui partener asemanator tatalui lor – modelul patern.

Separarea de partener poate costitui o adevarata problema si pentru mama care este pusa in situatia de a-si reface viata. Din cauza schimbarilor pe care le implica, aceasta situatie poate fi perceputa ca o problema de nerezolvat sau aproape imposibil de rezolvat. Cresterea unui copil fara ajutor din partea sotului, sporirea numarului de responsabilitati, teama de esec, educatia primita in familie sunt cateva motive care o pot impiedica pe victima sa renunte la relatia cu abuzatorul. Totusi, cu ajutorul unor servicii specializate, problemele se pot depasi cu succes. Desi este necesara o interventie relativ lunga, situatia se poate ameliora si intra in normalitate.